După cum scriam în articolul „O dietă sănătoasă. Cum să mănânci sănătos„, modelele alimentare sănătoase sunt, în general, o variație a dietei mediteraneene (modelată după modele dietetice tradiționale din țările din jurul Mării Mediterane). Bucătăriile Italiene, Grecesti, Spaniole, Franțuzești sau ale țărilor din nordul Africii folosesc în general produse cu un indice glicemic scăzut și se bazează foarte mult pe fructe și legume proaspete și carne ușoară (pește, fructe de mare, pui).
Rețeta aceasta de salată grecească poate fi, practic, făcută în orice sezon. Atunci când faceți cumpărăturile alegeți ingrediente de calitate, chiar dacă prețul acestora poate fi uneori mai mare decât al altor produse similare. De exemplu, folosiți roșii cherry, care sunt mult mai gustoase decât cele obișnuite.
Cantitățile de mai jos sunt pentru 2-3 porții. Le puteți adapta după preferințe sau după numărul de persoane.
Ingrediente
- 200 grame brânză de oaie
- 2 ardei gras
- 3 castraveți cornișon sau 1 castravete fabio
- 3-4 roșii obișnuite sau 250g roșii cherry
- 1 ceapa roșie
- 50 grame măsline
- 2-3 linguri ulei de masline
- busuioc
Mod de preparare
- Spalati bine legumele
- Curățați legumele. Scoateți semințele la ardei și curățați coaja la castravete si la ceapă. Tăiați apoi in bucăți potrivite.
- Tăiați brânza bucățele și amestecați-o cu legumele și măslinele într-un bol încăpător
- Puneți ulei de măslline deasupra și busuioc